Gulas la ceaun din carne de vita

Gulas, guias – cum se pronunta în maghiara, nu înseamna altceva decât vacar. Ca e de vaca. Exista mai multe extensii ale gulasului, raspândit prin tot vechiul imperiu Austro-Ungar, dar câteva constante sunt musai sa existe: carne, ceapa, ardei, boia de ardei, piper, rosii si chimen, patrunjel verde. La variabile putem trece galustele care se înlocuiesc cu cartofi, doua linguri de smântâna, poate si una de faina, vreo doua frunze dafin si vreo trei catei de usturoi, o frunza de telina. Tot la variabile ar intra si forma de agregare (supa sau tocanita). Eu optez pentru tocanita. Nu ma simt prea bine la gândul ca stau doua ore lânga ceaun ca sa fac o supa. Iata reteta unui gulas garantat bun, facut cu cartofi ca sa ne fie viata simpla. Prietenii stiu de ce. Cine a carat cu infinite precautii doua oua crude pe munte si a încercat sa faca galuste în bucataria improvizata de lânga un cort stie ce spun.
N-aveti cum sa-l gresiti, mai ales daca aveti prieteni lânga si foc sub ceaun.

Portii: 12

Timp preparare: 2 ore

Ingrediente:

    1,5 kilograme pulpa de vita
    2 kilograme de cartofi
    2-3 cepe mari
    3 ardei grasi sau kapia (frumosi ar fi rosii)
    2 ardei iuti (dupa ce ati verificat ca cei rosii nu sunt  iuti)
    4 rosii carnoase (sau 2 conserve de rosii decojite)
    50 grame de untura
    2 linguri de boia de ardei dulce
    o lingura rasa de chimen
    2-3 frunze de dafin (op?ional)
    o legatura de patrunjel care pocneste de cât e de proaspat si crud e
    o lingurita de zahar

Preparare:

Taiati carnea de vita în cuburi potrivit de mari, cât o îmbucatura de barbat. Curatati ceapa si taiati-o în pestisori, nu foarte subtiri. Curatati cartofii si taiati-i în cuburi  marisoare. Lasati cartofii într-un vas cu apa sa nu se înnegreasca. Curatati ardeii grasi si taiati-i în patrate mari. Procedati la fel cu cei mici dar pe care îi taiati mai marunt. Faceti focul. Beti o bere.
    
Încingeti untura în ceaun si, dupa ce sfârâie bine, adaugati carnea de vita. Amestecati energic câteva secunde sa se rumeneasca bine pâna când carnea începe sa-si lase zeama. Nu spumiti ca e pacat de Dumnezeu. Lasati carnea sa-si faca de cap în amestecul ei, sa prinda a se fragezi înabusit.  Când toata zeama a scazut si carnea prinde a se praji din nou în grasime, adaugati ceapa si ardeii si caliti-i cu pricepere. Când prind a se  înmuia adaugati  boiaua si semintele de chimen (macinat sau întreg). Lasati-le si pe ele sa se rumeneasca. Aveti grija însa sa nu le ardeti. Stingeti cu vreo doi litri si jumatate de apa si lasati sa fiarba vreo jumatate de ora. Mai beti o bere.
    
Când carnea e aproape fiarta, adaugati cartofii si rosiile (taiate în bucati generoase), cu grija sa nu va ardeti (nu uitati ca ati baut deja doua beri! lasati-o mai usor). Sarati delicat amestecul si daca e prea putin lichid mai completati. Nu exagerati cu apa. Ingredientele trebuie sa fie acoperite la limita. Adaugati si lingurita de zahar care trebuie sa taie din acreala rosiilor.
    Lasati gulasul sa mai fiarba vreo jumatate de ora. Carnea trebuie sa fie moale, cartofii fierti, iar fiertura grosuta si gustoasa. Completati cu sare si piper. Daca o doriti mai groasa puteti sa legati fiertura cu putina faina amestecata cu smântâna sau suc de rosii. Aveti grija doar ca faina sa fie bine înglobata în lichid înainte de a o turna în gulas.

Serviti cu patrunjel tocat deasupra, o felie de pita neagra, un ardei iute si o lingura de smântâna lânga. Acum chiar puteti bea o bere. Meritati!

Daca faceti gulasul la ceaun aveti grija la foc. Sa nu va arda. Nici pe dumneavoastra si nici gulasul.

Dupa gust, se pot adauga în gulas si doua foi de dafin. Aveti grija, însa, la ele întrucât sunt cunoscute pentru aroma puternica si capacitatea de a schimba -radical uneori – gustul mâncarurilor.

Postări populare